LEGIUNEA SI BISERICA

Am fost intrebat daca activitatea noastra de pana acum se afla pe linia Bisericii Crestine.

Raspund: facem o mare deosebire intre linia pe care mergem noi si linia Bisericii Crestine.
Linia Bisericii este cu mii de metri deasupra noastra. Ea atinge perfectia si sublimul. Nu putem cobori aceasta linie pentru a explica faptele noastre. Noi, prin actiunea noastra, prin toate faptele si gandurile noastre, tindem catre aceasta linie, ne ridicam spre ea, atat cat ne permite greutatea pacatelor carnii si condamnarea la care am fost sortiti prin pacatul originar. Ramane de vazut cat am putut prin sfortarile noastre pamantesti, a ne inalta catre aceasta linie.

Corneliu Zelea Codreanu

BISERICA

Oamenii au o singura posibilitate de contact cu Dumnezeu: RUGACIUNEA …

…Neamul nostru, plin de pacate, traieste in baza rugaciunilor necurmate ale maicilor retrase de lume si ale calugarilor din toate manastirile si schiturile tarii.

…Rugati-va necontenit, pentru ca in momentul in care manastirile si bisericile nu se vor mai ruga, tara aceasta se va prabusi. Rugati-va si pentru noi care suntem plini de pacate si pentru biruinta armatei noastre legionare-crestine.***

Legiunea apara altarele Bisericii pe care dusmanii vor sa ni le darame.*

Sa nu se uite ca noi, poporul roman, stam aici, pe acest pamant prin voia lui Dumnezeu si binecuvantarea Bisericii Crestine. In jurul altarelor bisericilor s-a aflat adunata de mii de ani in vremuri de bejenie si restriste, intreaga suflare romaneasca de pe acest pamant, cu femei, copii si batrani, cu constiinta perfecta a ultimului refugiu posibil. Si astazi stam gata sa ne adunam – poporul roman – in jurul altarelor ca-n vremuri de mari primejdii, pentru ca ingenunchiati sa capatam binecuvantarea lui Dumnezeu.*

Ortodoxismul, care a luat sub aripa lui de closca si puiul orfan al natiunii romane, prin esenta lui insasi legat si intemeiat pe o anumita idee de universalitatea spirituala, era impropriu crearii unui stat. Dar era in masura, precum a si dovedit-o, sa pastreze fiinta unei natiuni si a pastrat-o temeinic, dupa cum se poate verifica istoric, elementele national si ortodox impletindu-se in mod egal intru crearea fenomenului romanesc.****

* C.Z. Codreanu „Carticica Sefului de Cuib”
** C.Z. Codreanu „Pentru Legionari”
*** C.Z. Codreanu „Circulari si Manifeste”
**** C.Z. Codreanu „Crez de Generatie”
Inapoi

RUGACIUNEA

Rugaciunea, ca arma de educatie si lupta, in campul politic, a fost cu totul necunoscuta in vremea noastra. Avem stiri precise ca stramosii nostri daci credeau infinit in Zamolxe si iubeau moartea; o doreau ca pe o inalta eliberare din catusele pamantului. Si mai stim precis ca toata viata lor era si se implinea ca fapt de credinta, afirmandu-se prin lupta, practicand tacerea si adorand moartea prin lupta, practicand tacerea si adorand moartea prin lupta, aparand neamul si tara.
Tot asa, ne-a ramas ca mare pilda de credinta in Hristos, domnia si formidabilele lupte ale lui Stefan cel Mare, domn al Moldovei si sfanta icoana a neamului romanesc intreg, de totdeauna. Ne-au atestat cronicarii ca Domnul Stefan poruncea intreg natului moldovean sa tina post si rugaciuni, cu luni de zile inaintea marilor batalii cu turcii, iar dupa razboaie ii multumea lui Dumnezeu prin ridicari si ctitori de manastiri si biserici.
…Credinta stramosului nostru Stefan cel Mare a fost pentru Corneliu Codreanu izvor si icoana de permanenta inspiratie si rugaciune.
Trezit de tanar copil la puterea miraculoasa a interiorizarii si rugaciunii, pretuind clar superioritatea numerica, de echipament si educatie a dusmanilor si asupritorilor neamului romanesc, impotriva caruia se ridica, hotarat sa lupte pe viata si pe moarte. Capitanul a facut apel la rugaciune, la trairea crestina prin asceza si meditatie, la scoborarea adevarului cristic in viata de toate zilele. In munca oamenilor, in politica. Practicand mereu tacerea si singuratatea, exercitand renuntarea la bucuriile pamantesti si moartea de lume, el a ajuns la gandirea cu inima si la rugaciunea perpetua….
Capitanul a stiut de puterea misterioasa a rugaciunii. A stiut sa se roage. A practicat cu smerenie, cu ardoare, cu severa disciplina, rugaciunea. Se scula dimineata, inainte de rasaritul soarelui si se retragea pentru meditatie si cititul rugaciunilor. Se ruga. Indelung, intens. Se ruga nu numai pentru sine ca suflet de om, ci si pentru miscare, pentru neam. In vederile sale, individul nu are dreptul de a actiona daca ceea ce face si planuieste el, nu este bun si pentru societate, pentru neam. Si mai mult, actiunile acestea trebuie sa placa lui Dumnezeu.
Pentru a intelege nevoile si chemarile neamului, ca si pentru a cunoaste si descifra voia lui Dumnezeu, avem nevoie de rugaciune….
Capitanul se ruga. Si ne-a invatat si pe noi sa ne rugam. Sa devenim oameni noi prin interiorizarea, prin practicarea tacerii, prin rugaciune. In felul lui, de a lega tot ce credea si faptuia, de voia lui Dumnezeu, politica, grija de cetatea romaneasca, a devenit ca-n vremea lui Stefan cel Mare, o comuniune a neamului cu cerul, cu mortii, cu ierarhiile si tronurile lumii de dincolo.
Fara aceasta temelie de rugaciune in miscarea lui, profundele minuni de schimbare a oamenilor, de mobilizare a celor mai buni, de desfundare a virtutilor noastre stramosesti, nu ar fi fost posibile.
Marile biruinte pe care le-a reputat, pot fi explicate numai ca fruct al rugaciunii curate, asidue, plina de ardoare. Fara rugaciune, Legiunea Arhanghelul Mihail n-ar fi devenit scoala spirituala…
Capitanul a fost conducator spiritual. Si arma lui de afirmare si lupta a fost rugaciunea. Se ruga deseori intens. Din rugaciune isi tragea inspiratia si forta. Spre sfarsitul vietii cred ca stia de rugaciunea perpetua, fara incetare. Tot ce gandea si faptuia era rugaciune, dialog cu Dumnezeu. Stia de marea putere a postului negru, a abstinentei. Era ascet. Se ruga cu inima….
Vasile Posteuca „Dezgroparea Capitanului”
Iata ce ne spune mai departe poetul V. Posteuca: Stiam de rugaciune, de nevoia de a vorbi cu Dumnezeu, de a plange in fata lui si a-i cere ajutor, inca de mic copil. Dar, in vremea studentiei, in vremea cand l-am vazut pentru prima oara pe Capitan, nu m-as fi gandit la aplicarea rugaciunii in intreprinderile de pe planul social si politic…
…personal mi-a fost dat sa-l cunosc pe Capitan, in 1933, Aprilie, in casa lui Vasile Iasinschi…
Venisem cu o camioneta, un grup de studenti de la Cernauti, intre care Filon Lauric si George Macrin. Inainte de adunare, am fost oaspeti in casa mare ca un palat a domnului Iasinschi. Asteptand sa se coboare Capitanul, din camera lui de sus, nu stiu pentru ce motiv, am urcat scarile si prin usa intredeschisa l-am vazut in genunchi, rugandu-se. Nu m-a observat, nu m-a auzit. Era adanc in rugaciune. Faptul acesta m-a socat. A trecut prin mintea si inima mea ca un fulger, despicand cerul in doua. Noi, jos, cantam radeam, povesteam nazdravanii din viata studenteasca de la Cernauti. Ne laudam. Cautam sa ne impunem, cu toata puterea elanului nostru tineresc. Masuram inca lumea si viata cu prajina pasiunilor, cu cotul intereselor imediate. El se ruga. Statea intr-o batalie. Angaja destinul unui neam intreg. Avea nevoie de ajutorul direct al lui Dumnezeu…
Faptul m-a cutremurat. M-a intors pe dos. M-am coborat la parter, intre ceilalti camarazi, dar nu am vorbit. S-a lasat peste sufletul meu o grea si mult graitoare tacere. Capitanul aducea un element nou in lupta. Nu numai curajul si fermitatea convingerilor, nu numai oratoria iscusita si suportul tineretii noastre nevinovate. Ci o arma noua. O formidabila dinamita: RUGACIUNEA.
…El a aplicat postul si rugaciunea in viata noastra politica si spirituala, pentru a opri raul si coruptia si a creste o generatie de oameni noi, capabili de munca si credinta, de eroism si martiriu.
Inapoi

MISTICA SI ECUMENICITATEA NATIONALA
Razboaiele se castiga de aceia care stiu sa atraga din vazduh, din ceruri, fortele misterioase ale lumii nevazute si sa-si asigure concursul acestor forte. Fortele acestea misterioase sunt sufletele mortilor, sufletele stramosilor nostri, care au fost si ei odata legati de glia, de brazdele noastre, care au murit pentru apararea acestui pamant si care sunt si azi legate de el prin amintirea traiului lor de aici si prin noi, copiii, nepotii si stranepotii lor. Dar mai presus de sufletele mortilor sta Dumnezeu…
Cum se poate asigura concursul acestor forte?
1. Prin dreptatea si moralitatea actiunii tale
2. Prin apelul fervent, insistent la ele.*
Multimile au cateodata contactul cu sufletul neamului. Un minut de viziune. Multimile vad neamul, cu mortii, cu tot trecutul lui. Ii simt toate clipele de marire, ca si acelea ale infrangerii. Simt cum clocoteste viitorul. Contactul acesta cu neamul intreg e plin de infrigurare, de cutremur. Atunci multimile plang.
Aceasta va fi fiind mistica nationala, pe care unii o critica, pentru ca nu stiu ce este si pe care altii nu o pot defini pentru ca nu o pot trai.
Daca mistica crestina cu finalul ei extazul, este contactul omului cu Dumnezeu, printr-un „salt din natura umana in natura divina” (Crainic), mistica nationala nu este altceva decat contactul omului sau al multimilor cu sufletul neamului lor, printr-un salt pe care acestea il fac, din lumea preocuparilor personale, in lumea eterna a neamului. Nu cu mintea, caci aceasta o face orice istoric, ci traind cu sufletul lor.**
Miscarea nationala … este o forma noua de conducere a statelor. Nemaiintalnita pana acum …, ea are la baza acea stare de inalta constiinta nationala, care mai devreme sau mai tarziu, se intinde pana la periferiile organismului national.
Este o stare de lumina interioara. Aceea ce odinioara era zacamant instinctiv al neamului, in aceste momente se reflecteaza in constiinte creand o stare de unanima iluminatie, intalnita numai in marile experiente religioase. Aceasta stare de drept s-ar putea numi: o stare de ecumenicitate nationala.
Un popor in intregimea lui ajunge la constiinta de sine, la constiinta rostului sau si a destinului sau in lume. In istorie n-am intalnit la popoare decat sclipiri de o secunda. Din acest punct de vedere, azi ne gasim in fata unor fenomene nationale permanente.**
* C.Z. Codreanu „Carticica Sefului de Cuib”
** C.Z. Codreanu „Pentru Legionari”
Prin mistica nationala se creeaza un om desfacut de abjectul materialism al epocii, se desghioceaza omul de aderentele epocii actuale, si se face scoala permanentelor eroice. El formeaza omul virtutilor cardinale: erou, preot ascet, corectitudine ostas. Nationalismul concepe societatea ca pe o mare armata, cu o ierarhie spirituala si o conducere adecvata. Nationalismul este un ostas in slujba unei credinte. Actiunile lui sunt subordonate interesului patriei. El se comporta ca si cum ar face-o intr-un razboi pe care il poarta natiunea lui. Esentialul este spiritul de jertfa.****
In sate, cand cantam sau vorbeam oamenilor, simteam ca patrund in acele adancuri sufletesti nedefinite, acolo unde politicienii cu programele lor de imprumut nu putusera sa pogoare. Aici, in aceste randuri, am infipt radacinile Miscarii Legionare. Ele nu vor mai putea fi scoase de nimeni.**
Ingemanati cu eternitatea, mortii nostri din lumea de dincolo, ne ocrotesc si ne indrepta pasii. Ei au realizat acolo, in campiile Domnului, o alta Legiune, si ca si pe vremuri, cand erau fiinte muritoare, sunt camarazi. Camarazi de lupta, camarazi in viata, camarazi in moarte. Stau cot la cot, umar la umar studentul Sterie Ciumetti, muncitorul Nita Constantin, taranul Balaianu Nicolae.
Mormintele lor sunt pretutindeni; ele alcatuiesc punctele cardinale pentru geografia spiritualitatii romanesti. La capataiul lor, sub umbra crucii stramosesti, vin zilnic pelerinii legionari ca sa reinnoiasca legamantul de jertfa si sa se improspateze cu forte noi de viata.****
Convietuirea aceasta intima cu moartea, aceasta placere a daruirii in moarte, sorbita cu nesat, sculpteaza, in chip de o domnitoare luciditate, toata figura morala a generatiei noastre legionare.
Cu aceasta atitudine rezolvam totodata si cauza libertatii si cauza demnitatii omului.
O elita carmuitoare, chiar daca s-ar sminti si s-ar indiavoli peste noapte, inca nu poate injosi si robi o natie alcatuita din oameni cu un asemenea stil de traire.
Nu veti intalni tineret mai liber ca acesta, mai demn si mai aspru, care in sarguinta misiunii sale nu poate fi incatusat nici de prosperitatea materiala si nici macar de fericire.
Aceasta simtire de zei este o creatie legionara.
Nationalismul legionar a creat deci virtuti universale care vor incalzi inima si hotari faptele mai multor generatii de oameni.
Insemnatatea prozelitica a credintei legionare va infige pe orizonturile lumii renumele Romaniei.
Iata inca o forta a ecumenicitatii la roman. *@
** C.Z. Codreanu „Pentru Legionari”
**** Vasile Marin „Crez de Generatie”
*@ A. Cantacuzino „Opere complete”

Pentru noi legionarii, iubirea aproapelui, dragostea de natie, infrumusetarea si maximalizarea sufletului, insanatosirea si intarirea fizica, o buna selectionare sufleteasca si trupeasca, sunt cerinte imperative.
Vrem un om romanesc bine diferentiat, facut din seva si din cenusa, sau pulbere romaneasca, un om crescut sub ingaduinta cerului nostru, in lumina si in caldura soarelui romanesc, un om cu faptura si simturile nascute si hranite in cantarea naturii si pamantului stramosesc.
Vom creste si ne vom dezvolta in limitele si potrivit acestei imagini dinadins zamislita de Dumnezeu pentru noi, vom purta flori si vom da fructe romanesti si rau va fi de ne vom incumeta sa fim altceva decat infaptuirile vii ale unui gand Dumnezeesc.
Bine-inteles ca aceasta crestere poate fi strambata, deviata, aceasta inmugurire poate fi viciata pe pamant, roadele pot fi chircite si otravite prin fapta noastra.
Dar aceasta nu inseamna, ca nu exista in viziunea celui de Sus modelul divin al neamului roman crescand, inverzind, si purtand minunate roade romanesti.
Indeletnicirea si grija superioara a crestinului legionar este de a-si servi neamul; de a mangaia si vindeca ranile si durerile romanilor, de a imparti frateste impreuna munca datorata de toti, de a pastra pentru fiecare roman, dupa merit, binefacerile si comorile romanesti, de a duce impreuna, fara iertare, fara bunatate si fara blandete, batalia impotriva tuturor acelora care dusmanesc romanismul, destinul nostru, sanatatea, desteptarea si aptitudinile la glorie ale Natiei noastre.
Astfel, laolalta, sa pedepsim raul si sa-l imputinam, sa inchinam silintele noastre unite spre inaltarea natiei in luminisul de glorie ce ii este harazit; tot impreuna sa iesim din pacat si din nedreptate indreptandu-ne spre mantuire.
Elementul moral crestin, spiritualitatea interioara eroica si ascetica sunt operele fundamentale ale operei legionare.
‘Cultivam deci aceasta samanta crestina sadita pe brazda sufleteasca legionara, iar prin educatie si deprindere, inlesnim cresterea acestui minunat spic crestin si veghem asupra roadelor spiritului crestin produse din seva legionara.
Noi credem in superioritatea legii morale.
Suntem convinsi ca, mai puternica ca orice tiranie, este cenusa omeneasca strigand razbunare pentru o moarte nedreapta.
Noi credem ca morala unui stat si a unei natiuni trebuie sa se supuna, sa fie subordonata constrangerilor onoarei si sa accepte marginile determinate de respectul ce se datoreaza demnitatii celorlalte natiuni.
Credem ca e o singura forta care, cu timpul, e mai puternica ca toate, este forta tacuta a lacrimilor ce au curs pe nedrept. Este forta oamenilor care stiu sa sufere cu noblete si este forta cutremuratoare a blestemului lor. *@
*@ A. Cantacuzino „Opere Complete”